Am lansat proiectul Seven Smart Steps, prin intermediul căruia am dori să participăm la reînnoirea culturii pedagogice, ca răspuns privind nevoile sociale într-o continuă schimbare. Conceptul de bază a proiectului, dorește să pună la dispoziția comunității profesionale, metodologia pedagogiei digitale și vizează dezvoltarea competențelor pedagogice necesare. Am fi încântați dacă ne-ați urmări inițiativa.

Schimbarea abordării pedagogice

„Sondajele privind utilizarea conținutului educațional a TIC, arată că oportunitățile oferite de mediul virtual sunt utilizate în mare parte de către pedagogi în scopuri tradiționale, cum ar fi ilustrarea și motivația. Utilizarea instrumentelor digitale nu este în strânsă legătură cu reînnoirea culturii metodologice, de aceea dorim să sprijinim dezvoltarea competențelor pedagogice digitale a profesorilor. Ne străduim ca specialiștii să devină competenți în obiectele de predare, în scop educațional, în interesul elevilor, ca să aleagă materialele de învățământ digitale și soluțiile educaționale, care se potrivesc cel mai bine la abilitățile tinerilor, iar în cazul necesar, capabilitatea de a le crea.”

7 pași inteligenți

În cadrul proiectului, vom implementa un proces de adaptare în șapte pași (7 pași inteligenți), prin intermediul căruia am dezvoltat o „instruire” pentru profesori, prin care aceștia vor dezvolta un material educativ digital, în timp ce o să dobândească noi cunoștințe despre instrumentele TIC, instrumentele digitale educaționale și rolul acestora în educația de zi cu zi. Prin urmare, în cadrul proiectului, organizăm 7 ateliere de lucru (workshop-uri) pentru participanți, prin care îi asigurăm pregătirea în comun atât pe plan tehnic, cât și pe plan profesional-metodologic. Programul se concentrează pe abilitatea de a utiliza un instrument modern, de sprijin educațional digital și de a dezvolta competența de dezvoltare a materialului educativ. Ne străduim să dezvoltăm o structură și o abordare a abilităților utile, care să poată fi folosită pe termen lung la predare. În același timp, munca comună are ca rezultat, un material educativ de înaltă calitate cu un conținut, care vizează pe cei din clasa a VIII-a, elaborat de stagiarii pe parcursul practicii pedagogice, care este testat în cadre reale școlare, de către profesori, cu ajutorul celor 270 de elevi ai lor. Cei 21 de pedagogi implicați în munca comună, pregătesc materiale didactice în următoarele domenii: înțelegerea mesajului unui text literar, istorie, științele naturii și matematică.

Metodologie inovatoare – rute pentru învățare diferențiată, adaptivă, individuală

Metodologia inovatoare pe care am dezvoltat-o, se adaptează la dezvoltarea independentă a materialului didactic a cadrelor didactice participante. Esența metodologiei constă în permiterea unei rute de învățare diferențiată, adaptivă și individuală. O aplicație unică (ALA), care rulează în fundal, permite elevilor explorarea diferitelor rute de învățare în funcție de abilitățile și cunoștințele actuale. Ruta parcursă se schimbă în funcție de direcția în care se deplasează elevul, și dacă a reușit să rezolve sarcina primită. Pentru a simplifica procesul, în cazul răspunsului/răspunsurilor corecte, elevul se va deplasa cu un nivel mai sus, respectiv cu un nivel mai jos în cazul a mai multor încercări nereușite. Este o prioritate pentru noi să reducem anxietatea de performanță, prin faptul că fiecare elev progresează în ritmul său de învățare, în funcție de propriile abilități. Încercăm să evităm, ca elevii să întâmpine sarcini prea dificile sau prea ușoare, în schimb dorim să le oferim o serie de exerciții în funcție de nivelul lor.

Instrumentul educațional Tanlet, precum și conținuturile gata pregătite, sunt gratuite și disponibile celor interesați.

Mai multe informații despre proiect, pot fi găsite la următorul link: https://sevensmartsteps.hu/

Buletinul informativ poate fi accesat în format pfd aici.